sâmbătă, 7 decembrie 2013

IPOCRIZIE LA ANTENE

Mă uitam la antene azi așa printr- o trecere de butoane din telecomandă și am dat peste  o emisiune , nici nu mai contează care fiindcă toate au cam aceeași tematică, unde se crizau câțiva pe tema creditului luat de fata lui Băselu .
Și au ținuto așa cam toată emisia, unde au trecut ca de fiecare dată prin toată triada de injurii și acuzații care rezumate vrea să arate că tot ce e rău sau ce merge rău în țară , e de vină Băselu .  Emisiunile lor seamănă cu un film prost care deja de la început intuiești deznodământul .
Sa format o comisie parlamentară ca să verifice cum sa acordat acel credit , nimeni nu cred că e naiv să creadă că nu sa intervenit , populația automat când a auzit de această afacere a intuit că ce și cum , dar mi se pare ipocrit ca tu jurnalist să o ți luni de zile pe subiectul Băselu .
Toată antena funcționează pe baza de ce și cum face sau nu face Băselu.
Mă întreb ce vor face după ce nu va mai fi președinte , pe cine vor da vina pentru toate rahatu-rile care se întâmplă în țara asta , cum își vor mai câștiga pâinea de zi cu zi în condițiile în care se pare că ei nu sunt capabili să dezvolte și alt fel de emisiuni care să nu se învârtă în jurul lui Băselu , răul de serviciu de zi cu zi dar și salvatorul lor .
Ok , Băselu e cum e are bube multe , dar tu ca jurnalist se presupune să fi imparțial și cei de acolo numai imparțiali nu sunt , sunt un fel de lingăi de serviciu la ordinele  Varanului cel securist și la fel sau mai corupt ca Băselu .
De ce acei jurnaliști de o mare moralitate nu prezintă și cazul Varanului de ce nu scormonesc tot rahatul lui și  să îl expună în paralel cu a lui Băselu .
Băselu a cumpărat pământ - Voiculescu a luat pământ de la institutul de cercetare și nu a plătit nici un ban , ei aici cred că ar fi un editorial frumos nu ?.
Dar ipocrizia din media de astăzi e la mare preț .
Ca jurnalist ar trebui să fi imparțial chiar dacă ca persoană ai unele opinii ,  dacă arăți cu degetul , arată nu numai în dreapta arată și în stânga . 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu